De ce?

De ce imi rod io unghiile pentru unul sau altul? De ce atata neliniste, de ce atata framantare, de ce atata auto-invinovatire… cand sunt inconjurata de lasitate, falsitate si interese ascunse? De ce imi arunci in fata problemele tale, cand eu sunt satula de ale mele, si cand eu am tinut cont de ale tale? De ce te contrazici singur zicand odata ca nu te bag in seama, si altadata bagandu-mi-o pe gat pe ea? Uiti ca eu sunt poate singura care m-am gandit la ea si am respectat-o, desi nu o cunosc. Uiti ca daca nu as fi respectat-o nu as fi pus punct unei povesti in viitorul careia chiar credeam. Si acum, cand am trecut peste, cand consideram ca suntem amici… tu continui sa mi-o bagi in fatza mereu, incercand sa ma faci sa ma simt vinovata. Vinovata pentru ce? Pentru ca sunt suficient de amabila incat sa incerc sa pastrez o legatura cordiala cu tine? Pentru ca nu am ajuns sa te urasc sau sa te detest? Pentru ca nu fac ce ai vrea tu sa fac? Adica sa ma port ca o simpla… AMANTA? Nu am ajuns inca in stadiul in care sa ma identific cu acest rol, il refuz din toata fiinta mea. Sunt inca prea copila pentru acest rol… si poate ca e mai bine asa, pentru demnitatea mea.

I just want peace!

Visele si sperantele sunt singurele care mai raman intr-o multime de dezamagiri si deziluzii. Visele puternice, tintind cat mai sus, ma trag mai departe prin aceasta viata chinuita si nedreapta. Ele imi ofera din cand in cand un strop de fericire… bucuria de a vedea o lalea inflorita in mijlocul unei pajisti, un copil jucandu-se fara griji, soarele… cerul instelat… muzica… somn.

Noapte buna, copil!

Leave a Reply