Naluca

Paseam pe strada aglomerata si imi parea pustie… Pluteam usoara ca o pana pe deasupra asfaltului si ei treceau orbi pe langa mine. Strigam in noapte dar sunetul iesea inabusit… Plangeam de neputiinta de a porni sonorul si a ma lasa auzita, ascultata.

Bantuiam printre prejudecati si ipocrizii, printre ignoranta si prostie, printre egoism si falsitate. Cautam lumina asemeni tuturor celor ca mine. O vreme am avut iluzia ca am gasit-o; era insa artificiala, o copie nereusita a celei originale.

Existam sub o forma imateriala, cocosata sub povara cunoasterii viitorului. Un viitor prea limitat pentru schimbari majore in esenta umana.

Cautam cu disperare de unde sa pornesc sonorul intr-o lume plina de zgomote care amutesc adevarul.

Brusc am realizat ca nu erau de ajuns cautarile si sacrificiile mele… Trebuia sa fim mai multi cu acelasi scop. Impreuna am fi inseninat orizontul, am fi format lumina atat de necesitata.

Continui sa bantui si in prezent in cautarea unor naluci care sa-mi impartaseasca viziunea…

Leave a Reply